banc
Intr-o seara, saptamana trecuta, eu si sotia mea eram in pat. Dupa ceva timp eu am inceput sa ma incalzesc…. cand ea a zis:
- Nu pot acuma, nu sunt dispusa … as fi vrut numai sa ma tii in brate.
Am intrebat:
- CUM ?!?! Ce ai acum ?
Iar ea a zis cuvinte de care fiecarui barbat de pe planeta ii este teama sa le auda:
- Tu, pur si simplu nu intelegi nevoile mele emotionale pe care le am ca femeie, ca sa pot sa-ti indeplinesc nevoile tale fizice… ca barbat!
La privirea mea nelamurita, ea a raspuns:
- Chiar nu poti sa ma iubesti asa cum sunt, ci nu numai din cauza celor ce fac cu tine in pat?
Intelegand ca in seara acea nu va fi nimic, m-am intors si am adormit.
In ziua urmatoare l-am sunat pe seful meu si mi-am luat o zi libera, ca sa petrec timpul cu ea.
Am luat masa afara, iar apoi am dus-o intr-un centru comercial mare la sectiunea cu haine de dama. Am insotit-o pana ce ea a probat cateva costume scumpe.
Nu a putut sa se hotareasca ce sa aleaga, astfel ca am zis sa le luam pe toate.
A vrut si pantofi, care sa se asorteaza cu costumele, astfel ca i-am zis sa aleaga cate o pereche pentru fiecare costum. Am ajuns si la sectiune cu bijuterii, unde i-am luat cercei cu briliante.
Ce sa va zic … era tare entuziazmata. Precis s-a gandit ca sunt la un pas faliment.
Am crezut ca ma pune la proba cand a cerut sa-i iau si o fustita de tenis desi nu a jucat tenis niciodata…
- Da, sigur, iubita.
Aproape ca era in extaz. Zambindu-mi, in sfarsit a zis:
- Cred ca asta ar fi totul… Putem merge sa platim la casa.
Eu, abia m-am abtinut cand i-am zis:
- Nu pot acuma, nu sunt dispus.
Fata i-a devenit palida, falca i-a “cazut” si a zis:
- Cum ?!?!
- Am vrut numai sa tii aceste lucrurile in brate ceva timp … Tu pur si simplu nu intelegi problemele mele financiare pe care le am ca barbat, ca sa fiu in stare sa indeplinesc nevoile tale pe care le ai ca femeie ?
Si tocmai atunci cand privirea ei s-a oprit asupra mea ca si cum ar fi vrut sa ma omoare, am adaugat:
- Chiar nu poti sa ma iubesti asa cum sunt ????
red label
Nu tu nostalgie, nu tu iii, nu tu ah-hmmm, upi ei sau zâmbete din sacul sufletului,… doar o lupă mare îndreptată către rădăcina femină a celor patru piloni ce susține forma primitivă de înmulțire a oamenilor. Planta verde sintetică din cameră, acum plasată lângă masa mea, prevestește sărbătoarea ce va veni. Poate că sunt eu idealistă și doresc hibride bărbătești leu-urs, brazi înalti și verzi, femei profunde, sclipiri trecute în gest, femei cochete, șarmante; o lume fermecătoare ce mă doare numai când o visez, dar cum risc să rămân blocată acolo trebuie să accept ce primesc. Ce am, o numesc; ce denumesc încerc să îmbunătățesc și tot așa. Cum ne avântăm să procreeăm orice fără, măcar, să fim pregătiți să-l primim pe cel nou sau măcar să-l înțelegem. Tu care îi vrei binele îl dăruiești lumii stricat de la început, un handicapat ce trebuie sa consume dublu ca să poate priceapă și instrucțiunile de folosire. O da! îi sărbătoare și pentru mine, cea a acceptării. Recunosc simplitatatea, recunosc neputința, recunosc teama, iar la toate le dau curs. Așteptări îs ale noastre și n-o sa le găsim într-un sac, trebuie să împletetim, să lipim, să croim. Mă cheamă să văd cutia care redă reclame și 10 pentru România, eu care, acum, imi pipăi ganglionii dacă sunt inflamați de la luminițele colorate din sinteticul de jumătate de metru, o definție a zăpezilor trecute. Iarnă ce adună in jurul unui pom bucurie și oameni, căldură și fericire, repaus. Mie place scrâșnetul ghetelor, al umblării în noapte sau prin oraș, după alunecarea multiplicată a unei înghițituri roșiatice moleșitoare, al alergării bulgărilor prin aer, fumul de țigară care construiește mistere. Fi un roșu „mergător”, unul pe care să il doară gâtul … tăriei, voce, caracter.
eu cărei „mulțimi” aparțin?
Om lângă om, toți, adunați intr-o cameră unde discută simplu sau la o supă in pahar, unde spiritele se agită într-un mod familial, unde vorbele spuse cu ironie au față de mamă și spate de adevăr, unde nu contează că am obosit și m-am asezat să îmi aranajez sufletul pentru că nu suntem în compeție directă sau, cel puțin, îi araîăm ceiluilalt când intreabă. Om lângă om, la bine și la rău, se adună într-o cameră cu interese comune, de acum cu un trecut comun aprioric știut. Uni vin alti pleacă; ne strângem de mână, ne strângem în brațe cautăm concretul, țărmul pe care să putem contrui ceva, orice. Ne punem o haină nouă, așteptăm o laudă, dar nu orice lauda, ci a celor care ne adunăm. Nu m-am schimbat, ci am crescut; nu vreau fizice statuite, vreau certitudinea că sunt tot eu, însă mai bun. Oameni cu fețe, oameni cu nume, oameni pe care să-i pot privi, oameni care să mă avante în neant, oameni care să mă țină.. doar oameni. Unii îi avem veniti în pachet-o mica altă poveste, pe ceilalți îi fugărim toată ziua-bună-ziua; dacă se adeveresc, ne lipim, însă exista și câteodată, poate chiar în majoritatea dăților, superglue-ul e doar seducția a calității pe care ne-o vinde reclama. Atunci cand nu e diada, diversitatea e piperul.
camere de muncă, camere de vizitat, camere de dormit, camere de citit, camere de mancat, camere de interese, camere de studiu, boudoar, camera de zi, camere sunt multe.
Deschidem ușă pentru că, se presupune că atunci cand plecâm, cunoaștem adresa corectă. Se presupune. Se mai poate să intrîm din cauza frigului sau pentru că suntem împinși de trecători. Eu am intrat, după ce am privit bâtrânesc și plăcut un chip, dar am și iesit. Motorașele funcționase greșit: două năluci mă fermecase. Una mă sfidase de cum am intrat, iar pe a două am conturat-o și am/o flituit-o/-esc. Visul unei nopți de vară.
succese în viață
“Cere-i omului EXACT ce vrei!“ Pentru că deja avem prea mult plumb sau țânțari pe cap și nu putem să ne fierbem bine ideile care ne fulgeră, este mai bine păstrăm firul inițial al bobinei. Deci fără să îl mai despicăm, dar, totuși, dacă ne este imposibil măcar, fie o lecție întru cunoaștere. Cred că este un prescris spre buna funcționare a oricărui sistem. Ușor inuman pentru că noi nu putem fi în echilibru. Precizez doar că inainte de a fi mici dictatori cu ceilalți, trebuie să realizăm minunatul act de a comunica cu apropiații noștri. Armata trebuie să atace la o singură comandă, iar dacă în unele cazuri are mai mulți generali, mi se pare normal că fiecare să știe exact individul căruia îi reteză capul. Cum ar fi dacă sar doi la gâtul unui singur om și altul să scăpe? Până nu am zis exact cum vreau să arate o imagine nu am primit nimic peste care să opinez, iar intr-un alt caz, e cam greu ca tu soldat să dai cu sabia când generali fumeaza și lipseste coroama mustrării. Mai greu cred că este să te simți singur într-o mare de oameni. Asemenea performanțe se concretizează datorită intereselor diferite, bălăcite și doar presupus suținute de pârghiile centrale. Mai cred că trebuie să le folosim, să le canalizăm într-o direcție pozitivă.
„Proiecte”. Alcătuim, lucrăm și desfășurăm proiecte. Toți facem parte dint-un proiect, măcar unul inițial, și de care cam uităm: uităm să ne ajutam co-echipierii , uităm să .. ce mai, am uitat. Cu cat mai multe cu atât mai bine; putem! În lipsa lor, depinde de fiecare : unii înfloresc, unii sunt liberi, alți tâmpesc, alți devin claustrofobici, unii zboară, alți se normalizează și incă multe altele care depind de fiecare; o zic două specifice mie ca să nu mă înșir: voință și experiență. O vorbă este „dacă nu ai batrâni cumpără-ți”, eu aș zice „daca nu ai experiență fați-o sau cumparați-o” din moment ce ne naștem tabula rasa. O sa ști cat poți bate, o ști unde să te oprești ca sa nu te oripilești de tine sau de ce gășesti, poți să dai povețe, o sa fi prevazator, cum spunea Machiavelli- o calitate de care are nevoie orice bun conducător, dar mai mult de atît o sa te cunoști pe tine însăți. Când mă gândesc la cuvântului „proiect” leg de semnificația lui alți oameni. Inteleg lucru în echipă. Știu că sunt și proiecte individuale, dar o lucrarea ți-o corectează un profesor, un campanie de orice fel vizează un public și chiar niște parteneri că doar nu pot face de la idei până la producție, pentru un copil este nevoie de un cromozom x si unul y. Fi acolo unde zici că esti, dacă nu retrage-te; o să ai și tu, cîndva, proiectul tău.
inspirăm; inspiraţii; inspirăm inspiraţii
Se intampla atat de repede si intr-un numar atat de mare incât le incurc ticketul de rând. Uneori programul se termina neaşteptat de repede- inundaţie, alteori se incinge motor atat de tare incat trebuie parcată masina pe dreapta imdediat, de cele mai multe ori cred ca trecem mai departe pentru ca suntem obosiţi/copleşiti de consecinţele. Intram in hora, păstram pasul cu marea, nu contează faptul că nu stapanim regulile sau nu ne-a invatat nimeni: le asimilam pe drum; ne brutizam . Un cerc vicios ce nu il poti ocoli. Arunci cu zarurile pe tabla jocului doar pentru nu pierde din tehnica pentru atunci cand o sa vrei sa mizezi potul cel mare. E un sistem ce functionează pe greșeali, sanctiuni, după care urmează etapa din care se presupune ca trebuie să invatam să ne cizelăm gestul ,astfel incat, sa fie tipic celorlalti. Ne schimbăm ierahiile: cu cat empatizam mai mult, dansul devine o persoană. Ne calcăm, ne trenumură genunchii sau doar efectul distragerii atenție, dar o dată inceput e trepidant. Să continuăm!
Vorbeam despre intamplări care ar putea sa ne inspiră..sa TE inspire. Pe majoritatea le pierdem. Ne rezumam la alegeri de a carui rezultat nu suntem cum le-am prevazut. Pentru a compensa ne mutam efortul pentru urmatorul rînd de alegeri. Sunt putin cei care au curajul sa se privească in oglindă, imediat după, si să se accepte fara vreo o insulta sau vreo invinure pentru altceva. Intâmplări care ne formeaza. Cum le alegem pe cele care vrem sa le punem le ingropăm. Cercul civios isi demonstrează utilitatea. Se poate sa privim, o facem si o sa tot facem mereu, insa doar cand esti in vizetza iti afli ritmul. Sunt momentele in care ne simtim vulnerabili pentre ca suntem pe cale sa afli un adevar si ne teme sa nu ii pierdem vreo virgulă; nu ne distragem cu altceva doar pentru a imbuca mai bine din ce urmeaza să fi.
sometimes
…rulează atât de dens și atât de plăcută este îmbrățișarea, încât te zdruncină întru trezire.
…te lovește și tu te ridici. …te inghiontește si tu mergi mai departe. … iți pune piedică si te privește; pregătește ceva grandios. …și once again noi mergem. „hei, dar pana cand? ti-am cu greșit ceva?” „what really matters?”
…te face sa te simți bine si atunci te intrebi „hei, dar pana când?”; aceeași reverberație răsună.
Lets try to stay focus.
pălării
o simt în mine, o simt cum se mișcă; e firavă și e mai puțin spațioasă decât mine. e sub mine, e lângă mine, în mine. vine , pleacă . EVANSCENTĂ ..că tot s-a discutat cuvântul. este speriată: ar trebui să am grijă de ea, să o hrănesc: un stih, în cadre și secvențe. ah, iar suferă, dar de data acesta e o suferință crescută și educată. de ce se supără? am uitat de ea. păi dacă o pomenesc ..practic nu am uitat, însă eu știu..poate prea puține, însă știu, deci ce știu? să o calc. gata știu: „ inchipuieți o salon roz, un artist, nu! stai ! doi ! și ea. da, doi și ea! curioasă și sfioasă: unde și cu cine a ajuns. cu o față congelată ca să nu uite. și ce face? păi, aruncă ancora într-un port diferit, nu prea departatn și totuși cam prafuit; se simte bine pe nisipuri de multe trecute. soarbe și nu se simte inovată, poate doar vinovată că a uitat această cale. veșnica problemă: pedagog n-are să fie. inngrenută nu cu una, ci cu două; mandră de suvenir este fantastică!”. Impresii: 1000 nu aș putea sa iți spun.
se mișcă. a mai încercat. a mai încercat și cu alții. ce-i drept, îi place să fabuleze.
devine cronic
ce sunt eu o furnică mică mică. ce mai sunt ? un arici mic țepos. altceva? un flamingo mov- cum vine asta ?, un balon cu o mică problemă: ața ruptă,.. și iar m-a dus.
până acolo
Daca te-ai uita acum la mine, ai vede soarele din priviri. ma incălzete și cred că am facut bujori. Nu sunt afară și nici nu alerg; stau …dar nu cred că te interesează unde stau . Azi a fost ultima suflare caldă, ultimul zambet sau cel puțin pentru mine. pînă acum dacă mi-am permis să observ mai mult, acum trebuie să traversez sala, eventual să urc pe scenă. prognoza nu tocmai liniștită. diferitele locuri, diferite bălți pe care le-am încercat cu pixul sau foaia, oamenii pe care i-am privit și contactat, dorințele care m-au fulegrat trebuie să își găsească o formă. simt cum trebuie să imi fac provizii cu pentru cele ce vin: cafea, ceai negru, gutui, paste. si ce vine? vremuri rele. agitatie , agitatie, 50 de pagini scrise și prezentate in 10 minute. până acolo sunt decizii de luat și de urmat, planuri de dus pănă la capăt, cuvântări de crezuri, concretizări, de digerat si de scuipat. cu începutul .. și fără încet. n-o fi normal să mă aștept la ce e mai rau, însă dacă tesătura pe care o cos îmi place, vreau și tabloul final să fie pe placul meu. cum toate ruginesc aș vrea ca oxidarea lor să o pot povesti cu ochii inchiși.
să ne echivalăm punctajul
Când mă gândesc la subiect aud sunete/văd imagini din how to save a life.
am o problemă/piatră pe suflet: dacă așternutul tipărit pe care dorm chiar poate să semnifice, eventual, să echivaleze cu bisturiul, linia care schițează pe o coală o casă, confortul verde din fosta ceașcă, „peruca albă” care revolza autoritar conflicte; suntem egali? oare ne putem compara cu astfel de cunoștințe fără să simțim, măcar nici cel mai mic sentiment de vinonvăție în ceea ce privește categoria pană a cuțitului cu care tăiem in carne; irosim timpul. oare nu este doar o amânare, un fel de bălăceală, un fum. țigara- scuză pe care ne-o luăm că să asimilăm ceea ce se petrece cu noi.
cum infruntăm inutilitatea pe care o simțim în fața limbajulul codificat; cum suntem siguri că fără hartă și copilot mașina pe care o conducem merge în DIRECȚIE.
Știu că se spune că fiecare furnică asigură buna funcționarea mușuroiului, însă lor li se atribuie funcția pe care toate zilele o vor sluji. noi, noi decidem cum slujim mușoroiul și fiecare se crede regină/napoleon în deciziile sale. ahh, Atunci când tragi cu ochiul în curte veciunului și vezi poduri mai inalte decît la tine te oprești, clipești, privești: Natura omului: cum? . adverse. Mai degrabă nu priveai. Totuși… poate e bine. contracte de colaborare, schimb de experință. cum sună? Mai bine, nu? Parcă întrevezi o speranță.
Semnul nu dispare, doar il acoperim cu lovituri mai intense, ritmice. pășim și il pudrăm din mers. reflex. Încercăm cu supradoze din rețeta din portofel sau Ne scufudăm în alt așternut al cărui proprietar niciodată nu-l aflăm.
generalitatea „FI CEL MAI BUN IN CEEA CE FACI” poate că e o soluție. Fiecare cu o bucățică. Just pick hil, plain or water and climb that mountain. Cine,Ce nu expiră? Ce putem să pierdem? Să deschidem O ușă; de acolo, vedem. Să punem lutul pe masă, îi setăm viteza cu piciorul, îl înălțăm cu mâna, îl udăm să nu se usuce și îl finalizăm după ce avem o idee despre cum ar trebuie să arate.DRUMUL CONTEAZĂ, dar modul cum mă plimb, pasul ușor- câteodată nepăsător ca să observ un rid, câteodată modelând figuri vizuale din lut, diluat și mai mereu pe fugă doar pentru a ajunge- mă obosește.Un pahar cu apa și zahar pentru momente.
